1. Home
  2. /
  3. Blog
  4. /
  5. Omnicredit
  6. /
  7. #cameradegarda pentru afacerile mici:...
Camera de garda_omnicredit

#cameradegarda pentru afacerile mici: povesti de succes pe timp de criza

Microintreprinderile constituie majoritatea companiilor din lume: sunt acele mici afaceri, uneori de familie, care creeaza locuri de munca si contribuie semnificativ la veniturile nationale. Este insa bine cunoscut faptul ca multe IMM-uri, companii mici si mijlocii, intampina o serie de provocari precum lacune in legislatie, dificultati in accesarea finantarilor, lipsa de indrumare si, in general, lipsa de sprijin. Odata cu contextul actual, aceste lipsuri devin din ce in ce mai evidente.

Pentru a-i sprijini pe antreprenori, am adus in #camera de garda pentru afacerile mici o serie de sfaturi si solutii, o harta cu indicii pentru micile companii pentru perioada urmatoare.

In #camera de garda, antreprenorii mai pot gasi incepand de saptamana aceasta o serie de povesti de supravietuire pe timp de criza, care prezinta modul in care au actionat deja unele business-uri: https://bit.ly/2Uh3Ub9. Povestile pot ajunge la destinatie si prin intermediul unui newsletter la care cei interesati se pot abona direct pe platforma omnicredit.ro.

„Oamenii care au ales sa ne spuna povestile lor nu sunt toti clienti Omnicredit. Consideram insa ca aceste studii de caz reprezinta o resursa inestimabila pentru cei care conduc mici afaceri. Credem in continuare insa ca, pentru a opri un vartej ce poate propaga foarte rapid efecte negative dinspre mediul de afaceri catre sectorul bancar si finantele publice, vulnerabilitatea micro-companiilor impune adoptarea de catre stat a unor masuri urgente pentru sprijinirea si indrumarea mediului de afaceri romanesc”, a mai adaugat Elisa Rusu.

Cum tii in viata o afacere cu pantofi in criza provocata de coronavirus

Antreprenorul invitat azi in #camera de garda este, de fapt, o tanara antreprenoare, Gina, pe care am intalnit-o in anul 2019, atunci cand aceasta a aflat despre solutiile de finantare pentru micii antreprenori oferite de platforma Omnicredit. Pe aceasta persoana calda, pasionata, muncitoare, neobosita am regasit-o in aceste zile acasa, muncind in continuare 7 zile din 7 la proiectele digitale ale micii sale companii.

Antreprenoarea a aflat despre proiectul #camera de garda de pe Facebook si din newsletterul platformei Omnicredit. Asa am reusit sa o ajutam cu un produs de factoring, care i-a permis sa incaseze rapid lichiditati de la un client din afara tarii, ajutor care vine in niste momente in care afacerea este greu incercata de efectele pandemiei Covid-19. Totodata, am fost curiosi sa aflam mai multe despre solutiile pe care le-a adoptat in companie si despre primele pareri pe care si le-a format in aceste zile de izolare.

Afacerea Ginei, lansata in 2017, se ocupa de producerea si comercializarea de pantofi de dama de calitate superioara, sub brandul GINISSIMA. Cea mai mare parte a productiei se realizeaza la comanda, fiind comercializata atat online (in magazinul propriu www.ginissima.com si in magazine online multibrand partenere), cat si in magazine fizice (din Baneasa Mall, Promenada Mall, alte magazine de rochii de mireasa sau la evenimente partenere).

In anul 2019, Ginissima inregistra o cifra de afaceri de aproximativ 1,5 milioane de lei, acest lucru fiind posibil cu ajutorul celor 12 angajati, impartiti intre unitatea de productie si magazinul online.

Primele semne de afectare ale afacerii au inceput atunci cand Gina inceput sa primeasca diverse mesaje din partea partenerilor, magazine situate in mall-uri care s-au inchis in urma masurilor de combatere a epidemiei.

In comunicarea interna si cu clientii, Ginissima a adoptat o maniera transparenta de informare. „Intern, cea mai importanta decizie pe care am luat-o a fost ca lucrul cel mai prudent ar fi sa stam acasa. Noi nu suntem doctori, nu producem paine sau produse ce pot salva vieti, asadar am decis impreuna sa stam putin acasa, ca sa poata merge la serviciu aceia a caror munca este intr-adevar vitala pentru societate. In ceea ce le priveste pe clientele noastre, le-am informat printr-o postare in social media si am apelat in primul rand la sprijinul lor, pentru ca stim ca o pereche de pantofi noi este ultimul lucru la care ne gandim acum”, explica Gina.

In vanzari, focusul actual al companiei se bazeaza pe lansarea unei campanii prin care clientele pot sa cumpere in aceasta perioada un voucher cadou. „Noi suntem o marca digitala. Astfel, multumita clientelor noastre putem sta acasa si sa facem vanzari online! Acest lucru ne ajuta si ne da un plus de siguranta ca atunci cand lucrurile vor reveni la normal vom avea deja comenzi de executat si livrat.”

Primele masuri adoptate pentru continuitatea afacerii au fost legate de protejarea angajatilor si a fluxului de lichiditati. Pentru Ginissima, una dintre temerile pe care le are in contextul actual este ca restul companiilor vor alege sa nu contribuie la eforturile de distantare sociala, ajungandu-se astfel la o prelungire a acestei perioade pentru toata lumea.

Referitor la asteptarile pe care antreprenoarea le-ar fi avut din partea statului, aceasta spune ca s-ar fi asteptat din partea acestora sa sustina mai mult eforturile de distantare sociala prin adoptarea unor masuri similare cu cele abordate in alte state europene.

„Noi nu am dorit sa apelam la somaj tehnic si am decis sa ne sustinem angajatii de acasa. Ne-am fi asteptat la ceva mai mult sprijin, poate sa ne exonereze de taxele aferente salariilor acestora. De asemenea, ma asteptam, la fel ca in alte tari din Europa, sa se reglementeze plata chiriilor, pentru ca unii proprietari nu schiteaza niciun fel de empatie in acest sens. In complexul industrial in care functionam noi exista zero flexibilitate in acest sens: platim in continuare cheltuieli pentru angajati fara ca ei sa beneficieze de nimic – de exemplu, nu venim la serviciu, nu murdarim toalete, nu producem gunoi menajer, insa platim o cota-parte din cheltuielile cu curatenia. Putem merge si mai departe, inspre un stat ideal care ne-ar fi exonerat de impozitele din lunile februarie si martie pentru a avea lichiditatile necesare supravietuirii in aceasta perioada. Ca antreprenor, am impresia ca statul nu vrea sa simta criza, sa accepte sa isi diminueze incasarile, ca noi toti de altfel”, crede Gina.

Noi speram ca prin povestile prezentate sa puteti adapta si adopta cat mai multe din strategiile altor mici antreprenori.

Pana data viitoare, sa fiti sanatosi! #stamacasa #staysafe

ELISA RUSU, CEO & Board Member OMNICREDIT, are o experienta de peste 20 de ani in sectorul financiar bancar, experienta dobandita in cadrul celor mai mari banci din Romania, una dintre ele fiind Banca Transilvania, unde a implementat si a coordonat directia de factoring, pe o perioada de circa 9 ani.

Increzatoare in fortele proprii, gratie experientei dobandite si pentru ca ii plac provocarile, Elisa Rusu s-a hotarat sa intre in anteprenoriat impreuna cu un fond de Investitii, dezvoltand de la zero un proiect inovator, lansand astfel pentru prima data in Romania, o platforma fintech, ce oferă solutii de factoring şi microfinantare online, adresata in mod special micilor anteprenori.

Intelegand ca aceasta zona era foarte putin deservita in cadrul bancilor, fiind totodata o zona destul de permisiva, Elisa Rusu dezvolta si conduce cu succes fintech-ul OMNICREDIT, prin intermediul caruia a finantat pana astazi sute de clienti, venind in intampinarea acestora cu diferite tipuri de produse de finantare personalizate, pentru a le putea acoperi toate nevoile financiare.

Traiectoria profesionala a Elisei Rusu a fost de la bun inceput progresiva, absolvind Facultatea de Relatii Economice Internationale in cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti, urmata de un MBA cu specializare in Management Financiar-Bancar, care i-a deschis drumul spre evolutia carierei ulterioare.

Si-a propus de-a lungul timpului sa sustina si sa fie alaturi de micii antreprenori, participand in calitate de Mentor la diverse programe de instruire si cursuri educationale, despre factoring si organizare financiara.

A luat deseori parte la interviuri valoroase, in calitate de invitat la diverse emisiuni TV, sustinand sprijinul neconditionat oferit afacerilor mici si mijlocii, prin solutii de finantare flexibile si fara birocratie.

Articole pe blog

Sistemul RO e-Transport

Ce este sistemul RO e-Transport? Sistemul RO e-Transport este un sistem implementat de autoritățile fiscale din România, conform ordinului 1337/2024, pentru monitorizarea